SECTORUL B » Mugur Stet

Purtător de cuvânt al BNR: Chiria bazei sportive din Cotroceni nu aduce niciun profit băncii
BUCUREŞTI (MEDIAFAX) – Purtătorul de cuvânt al BNR, Mugur Şteţ, a declarat, vineri, că instituţia pe care o reprezintă nu obţine profit în urma chiriei lunare de circa 40.000 de euro pe care a stabilit-o pentru ca gruparea Progresul să utilizeze baza sportivă din Cotroceni, astfel că nu poate reduce valoarea ei.

Suporterii echipei Progresul Bucureşti, care au protestat, vineri, în faţa sediului BNR, susţin că Banca Naţională a României intenţionează să evacueze clubul pentru a construi un complex imobiliar în locul bazei sportive din Cotroceni.

Aceştia au făcut un memoriu înaintat Guvernatorului Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, în care solicită menţinerea destinaţiei iniţiale a complexului din Cotroceni pentru desfăşurarea activităţii sportive de performanţă. De asemenea, fanii s-au adresat în scris Parlamentului, Ministerului Tineretului şi Sportului, precum şi Primăriei Capitalei pentru a rezolva situaţia bazei sportive.

Preşedintele Ligii Suporterilor clubului Progresul, Constantin Mocanu, a declarat, vineri, că BNR a stabilit o chirie de 40.000 de euro pe lună pentru baza sportivă special pentru a falimenta gruparea de fotbal. “Ni se pune această chirie uriaşă în spate pentru că BNR vrea să închidă baza sportivă. Cine va face performanţă la baza sportivă? Vor să pună doamnele din BNR pe biciclete acolo? Sigur vor face un ansamblu imobiliar acolo sau un complex de agrement pentru angajaţii BNR”, a spus reprezentantul suporterilor.

Mocanu a menţionat că există mai multe variante pentru salvarea clubului, dar pentru acest lucru e nevoie de voinţa BNR. “De exemplu, putem solicita BNR să predea Primăriei Capitalei stadionul de fotbal, aşa cum a fost odată. Chiriile pentru Steaua şi Dinamo le suportă ministerele, deci Guvernul. Banca Naţională a României de ce nu face la fel? E stat în stat? Noi vrem ca BNR să ne ajute, să şteargă datoriile pe care le are clubul din chiria stadionului şi să găsească o soluţie pentru ca Progresul să poată evolua în continuare în Cotroceni. Dar cei de la BNR refuză să dialogheze cu noi. Am solicitat o audienţa  la guvernatorul Mugur Isărescu, dar am fost refuzaţi”, a spus Constantin Mocanu.

Purtătorul de cuvânt al BNR, Mugur Şteţ, a discutat cu reprezentanţii fanilor care au organizat mitingul, explicându-le că este imposibil ca Banca Centrală să reducă chiria pentru folosirea stadionului. “Chiria pe care am stabilit-o pentru folosirea bazei sportive acoperă exclusiv amortizările, taxele şi impozitele către fisc. Cu alte cuvinte, profit zero. Prin lege, BNR nu poate stabili o altă chirie pentru că vine Curtea de Conturi şi spune că diferenţa o plătim din buzunar.   Deci la chirie nu se poate umbla. În cazul cluburilor Steaua, Dinamo şi aşa mai departe, ştiu că au fost date nişte Hotărâri de Guvern pentru ministerele respective. Dar Guvernul nu poate hotărî în privinţa Băncii Naţionale”, a explicat purtătorul de cuvânt.

Preluarea clubului de fotbal de către BNR este imposibilă în momentul de faţă, susţine Mugur Şteţ. “Banca Naţională nu poate desfăşura activităţi decât cele trecute în lege. Iar conform acesteia nu putem desfăşura o activitate sportivă. Partea de sport de performanţă se face în privat, aşa cum este clubul FC Progresul SA, care are acţionari privaţi. Acţionarii au obligaţia, dacă vor să menţină acest club, să investească. Noi, BNR, nu putem face acest lucru pentru că am încălca legea. Nicăieri în Europa o Bancă Centrală nu sprijină financiar echipe sportive”, a afirmat Mugur Şteţ.

De asemenea, el a adăugat că soluţia cedării stadionului Cotroceni către Primăria Capitalei nu este realizabilă. “Nu putem da ceva din proprietatea noastră, nu putem ceda stadionul Primăriei, pentru că vine Curtea de Conturi şi întreabă de ce ne-am diminuat patrimoniul”, a precizat purtătorul de cuvânt.

Mugur Şteţ a explicat că BNR a câştigat procesul cu FC Progresul SA privind plata restanţelor la chirie de aproximativ un milion de lei şi că în momentul de faţă poate evacua clubul din baza sportivă. “Există o sentinţă judecătorească, nu este definitivă, dar ea prevede şi evacuarea clubului pentru că există plăţi restante către BNR. Datoriile clubului către bancă sunt de peste 1 milion de lei. În plus, nu mai există un contract între BNR şi FC Progresul SA. Din punctul nostru de vedere, Progresul nu putea să înceapă nici campionatul, cu atât mai puţin returul.  Pentru că banca nu mai are contract cu clubul de la mijlocul anului trecut. Unde vor juca, nu e problema noastră”, a menţionat Şteţ.

În ceea ce îi priveşte pe copiii din cadrul grupelor de juniori ai grupării Progresul, care au participat la mitingul de vineri, Şteţ a spus că aceştia vor fi orientaţi către alte cluburi din Bucureşti. “BNR are discuţii cu Ministerul Tineretului şi Sportului pentru ca toţi copiii de la centrul de juniori al clubului să fie orientaţi către alte cluburi sportive astfel încât să-şi continue activitatea. Nu se poate spune că pe noi nu ne intersează ce se întâmplă cu aceşti copii”, a mai afirmat Mugur Şteţ.