Arhiva
Şedinţa din Cotroceni amânată, din nou!
Astăzi trebuia să aibă loc şedinţa Adunării Generale a clubului Progresul, dar, la fel ca şi luni, aceasta a fost amânată.
Motivul? Fostul patron al „bancarilor”, Marian Dodu, nu şi-a făcut apariţia, el fiind pionul principal al acestei şedinţe. După cum www.liga2.ro anunţa săptămâna trecută, Dodu trebuia să prezinte raportul activităţii desfăşurate la conducerea clubului, încă din luna decembrie a anului trecut. Ca urmare a absenţei acestuia, întâlnirea a fost mutată joi, acţionarii clubului sperând ca măcar atunci să se decidă ceva.
În altă ordine de idei, mâine se va decide rezultatul procesului dintre clubul Progresul şi BNR. Cei aflaţi în anturajul clubului din Parcul cu Platani, jucători, antrenori şi suporteri au anunţat că, în cazul în care bancarii vor pierde, va fi organizat un miting de protest chiar în faţa sediului Băncii Naţionale.
Sursa: liga2.ro
Lucrurile nu par sa se imbunatateasca
Astazi, in cadrul unei emisiuni TV pe sport.ro, Costi Iacov a declarat urmatoarele:
“Nu imi vine sa cred unde a ajuns Progresul. Marian Dodu are inca datorii la noi. Vom analiza saptamana asta care sunt sansele sa scoatem clubul din impas … daca se mai poate face ceva.”
Se pare ca pana in momentul de fata clubul a acumulat datorii de 1.5 milioane de euro la stat si de vreo 450 mii euro fata de jucatori.
Mai mult, tot in cadrul aceleiasi emisiuni s-a aruncat in treacat si o noua stire: Tribunalul a hotarat ca in termen de 10 zile clubul Progresul sa paraseasca arena Cotroceni si baza de pregatire de acolo.
Contactat telefonic, Gino Iorgulescu a declarat “Nu ma intereseaza, eu am iesit din fotbal.” La intrebarea reporterei “Nu va pare rau totusi de acest club?” Iorgulescu a raspuns “…buna ziua!” si a inchis.

Comentarii recente