Arhiva
Chiajna2 – Progresul 8-0
Tinerii jucatori ai Progresului au pierdut astazi cu 8-0 meciul ce ar fi trebuit sa se dispute contra echipei Concordia Chiajna 2. De fapt, noua dintre titularii adversarilor nostri de astazi au fost titulari ai echipei Concordia Chiajna, ocupanta locului 3 in liga a 2-a. Ne exprimam dezacordul fata de aceste tactici de a trimite titularii primei echipe ca sa joace la a 2-a echipa atunci cand au un meci mai greu.
Scorul la pauza a fost 2-0, ai nostri primind foarte usor ultimele 5-6 goluri pe fondul unei evidente caderi de moral ce a avut loc dupa primirea celui de-al 3-lea gol. De remarcat terenul pe care s-a jucat meciul – altul decat terenul principal pe care am jucat anul trecut in liga a 2-a – un teren sintetic aflat in comuna Rosu, foarte bine pus la punct cu o tribuna de cca 600 de locuri.
Speram ca ai nostri vor trece cat mai repede peste infrangerea de azi, ale carei proportii s-ar fi putut micsora cu putin mai multa concentrare.
Sectorul B la Suceava

Galeria foto de la meciul cu Suceava a fost actualizata. Click aici pentru a vedea pozele nou adaugate!
Etapa 21: Cetatea Suceava – Progresul 2-0
A trecut si deplasarea la Suceava, cea mai lunga din retur. Am fost prezenti 13 suporteri bancari. Ne-am facut auziti pe tot parcursul meciului, cantand indiferent de rezultatul din teren. Consideram ca este cea mai buna atitudine pe care o putem avea in momentul de fata: sa fim alaturi de echipa in ciuda problemelor de tot felul pe care le are Progresul.
Golurile sucevenilor au fost marcate pe finalul fiecarei reprize, in minutele 40 si 85.
Din cauza accidentarilor si suspendarilor, primul 11 al Progresului a fost diferit fata de celelalte meciuri. Formula de start a fost: 1.Popescu – 14. M. Dumitru, 2.Berceanu, 21.Pacinski, 5.Sava – 32.Calin, 17.Ghinea, 8. M. Gheorghe, 7.Lirca – 9.Ciochina, 15. I. Savu. Au mai intrat R. Iancu si Dobre care din motive necunoscute a fost rezerva. Roberto Iancu a intrat inca din minutul 40, inlocuindu-l pe Lirca – accidentat destul de grav la o intrare dura a unui adversar.
Rezultatul spunem noi ca este unul care reflecta corect realitatea din teren. Progresul a jucat bine doar in prima parte a meciului, atunci cand a avut si cateva ocazii de gol. Cei din Suceava au atacat constant, si au avut mai multe ocazii decat noi. La mai multe faze s-a evidentiat Cristi Popescu, probabil cel mai bun jucator al nostru in meciul de ieri. Cristi a fost pentru prima oara capitanul echipei.
Dupa incheierea meciului am mai ramas cateva ore prin Suceava, si am mers sa vizitam Cetatea de Scaun, aflata la 2 km de oras (vezi foto).
Etapa a 19-a: FC Snagov – Progresul 2-2
Dupa toata tensiunea din ultimele 3 luni si jumatate, in sfirsit a venit si primul meci pentru noi. Ne-am intalnit de dimineata, cu bucuria cu care mergi intotdeauna la un meci dupa asa o pauza lunga, amplificata si de faptul ca in sfarsit criza prin care trece Progresul pare a se fi rezolvat, cel putin partial.
Am pornit catre Snagov cu doua microbuze, si mai multe masini personale. In stadion ne-am prezentat in numar de 50 de suporteri. O prezenta foarte buna am putea spune, avand in vedere numarul de oameni pe care ii avem de obicei in deplasari. De data aceasta se simtea ca este o ocazie speciala, ca nu este un meci ca oricare altul.
Pe parcursul meciului, noi, cei de la Sectorul B, am reusit de multe ori sa ii mobilizam pe toti cei 50 de suporteri sa cante, astfel ca sustinerea vocala a echipei a fost buna. Am afisat pe gard, pe tot parcursul meciului, mesajul “PROGRESUL NU MOARE!“.
Progresul a jucat in formula: Popescu – Dobre, Wisniowski, Somcherechi, Sava – R.Iancu (Dumitru), Frangu, Muller, Ghinea (Roman, Duca) – Savu, Ciochina.
Putem spune ca echipa a jucat bine pentru un colectiv format acum o luna si care s-a pregatit mereu fara a avea siguranta zilei de maine. Experienta celor ramasi la echipa si entuziasmul celor tineri speram ca se vor imbina intr-un mod fericit in perioada ce urmeaza, si vom avea din nou o echipa buna precum cea din tur. Important este ca astazi jucatorii au aratat dorinta de a juca, determinare. Sa nu-l uitam pe Ionut Savu – revenit la noi in aceasta iarna, care a jucat bine astazi inscriind doua goluri, si care probabil va fi omul de baza in atac in acest retur.
Am jucat de la egal la egal cu echipa Snagovului aflata pe locul 5 si care este formata din jucatori (sper sa nu gresesc, nu cunosc exact situatia lor) ce joaca de ceva timp impreuna. De mentionat si arbitrajul exasperant si partinitor, care a impins de la spate echipa gazda pe tot parcursul meciului: cartonase date aiurea alor nostri, faulturi inventate…
In ciuda acestei presiuni a gazdelor, ai nostri au rezistat bine, si cu putin noroc am fi putut lua toate cele 3 puncte la Snagov, avand in vedere ca am condus cu 1-0 si 2-1. La sfirsitul meciului, am fost salutati de toti jucatorii.
Urmeaza sambata viitoare primul joc cu adevarat tare pentru noua echipa a Progresului: acasa, cu Ceahlaul 15-penalty-uri-in-17-meciuri Piatra-Neamt.
Mai jos, o galerie foto de la meciul de astazi:


Comentarii recente