Vom înfiinţa alt Progresul
Situaţia de urgenţă din Parcul cu Platani devine din ce în ce mai tensionată. Cotroceniul, un cartier liniştit de obicei, fierbe şi este pe punctul de a da în clocot. După comunicatul de presă al clubului, reacţia suporterilor nu a întârziat să apară. Furia lor este îndreptată împotriva tuturor celor care doresc desfiinţarea clubului din str. Dr. Lister. Am stat de vorbă cu Teo, liderul galeriei bancare intitulată “Sector B”, care ne-a declarat în exclusivitate pentru liga2.ro:
“Vrem să se rezolve situaţia clubului şi să fim ca Braşovul, Urziceniul sau, de ce nu, CFR Cluj. Ne dorim conducători mai buni, aşa cum au echipele acestea. În situaţia actuală, suferinţa nu se lasă să ne gândim la performanţe, ne dorim măcar linişte la club. Suntem dispuşi să susţinem pe oricine va ţine clubul pe linia de plutire. Dacă se va organiza un miting, vom participa şi noi ! Vrem să ajutăm echipa ! În cazul în care Progresul se va desfiinţa, noi, suporterii, vom înfiinţa o nouă echipă cu acelaşi nume sau o denumire asemănătoare, chiar dacă o vom lua de la zero, din ultimul eşalon ! Vom face orice să păstrăm numele şi tradiţia clublui !”
Sursa: liga2.ro

Comentarii recente