Iată, dragi cititori, că am ajuns în București. După unii cercetători, acesta este leagănul civilizației ultras din România. Dar săptămîna asta nu ne vom opri la dinozaurii fenomenului. Vorbim despre galeria echipei FC Național, fostă Progresul.

Începuturile galeriei Progresului se pierd în negura comunismului. De atunci se mergea în deplasări, dar nu era nimic organizat și nici nu se poate vorbi despre un fenomen de amploare. Doar cîțiva progresiști își urmăreau echipa în orașele apropiate de Capitală. Abia în 1995 a apărut o ligă a suporterilor. Care și-a atins vîrful existenței cînd avea în catalog o sută de elevi.

2003 a fost anul de cotitură în viața suporterilor bleu-albaștri. Atunci a apărut grupul Fans. Bine, steagul exista mai înainte, dar abia acum a dobîndit niște oameni în spatele lui. Cei doi membri fondatori s-au cunoscut pe site-ul oficial al clubului. După ce au părăsit spațiul virtual și au ieșit în fața blocului, au strîns zece ultrași în două-trei luni. Băieții nu s-au oprit aici cu ineditul. La capitolul „dușmani“, ultrașii Naționalului au fost extrem de originali: principalii lor rivali au fost trompetiștii de la Los Platanos. Ăștia formau o orchestră plătită de club să cînte la meciuri hituri ca „When the Saints Go Marching In“ sau modernul „Livin’ la Vida Loca“. Atmosfera de pe stadionul din Parcul cu Platani semăna izbitor cu nunta din Pisica albă, pisica neagră.

Cavalerii frunzei de platan mai aveau o mare problemă: poziția în arenă. Nici nu știau fotbaliștii pe ce garduri să mai sară la goluri. Visul FANS-ilor era să stea și ei la peluza nord. Reușeau doar la meciurile cu Steaua, Dinamo sau Rapid, cînd se umplea „Cotroceni“-ul. În rest, jandarmii îi plimbau pe tot stadionul. Grupul a fost total independent financiar. Se plăteau cotizații lunare pentru deplasări, bannere și alte obiecte specifice activității. O singură dată au primit un microbuz gratis de la club. Atît de rău le-a părut pentru fapta comisă încît, la următoarea întîlnire cu Cost­i Iacov, președintele FC Național, au refuzat chiar și cutia de Cola oferită din curtoazie. Inevitabil la un grup ultras este să se înjure cu oficialii clubului. Și la FC Național s-a în­tîm­plat asta. Gino Iorgulescu a fost criticat insistent de suporteri în 2004, cînd a amenințat că mută echipa ba la Brașov, ba la Urziceni, ba la Craiova.

Revenind la „dușmani“, trebuie să precizăm întîi că nu au avut niciodată așa ceva. Deci nici mari incidente. Doar cu jandarmii s-au mai luptat din cînd în cînd. Amintim doar de episodul în care, dintr-un ordin venit de la conducere, nu li s-a permis nici să-și pună steagurile pe gard. La realizări, trecem cîteva coregrafii întinse mai mult pe scaune. De unde atîtea mîini care să le țină ridicate? Tot aici trebuie să punctăm și cea mai importantă deplasare a galeriei. La Craiova, în 2002, meciul Universitatea-FC Național decidea campionatul. Dacă gazdele învingeau, Dinamo ieșea campioană, dacă nu, bancarii terminau pe primul loc. Tot Stadionul „Ion Oblemenco“ i-a susținut atunci pe rivalii Științei. Progresul a avut cei mai mulți suporteri din întreaga istorie. Din păcate, jucătorii n-au suportat încurajările și au pierdut partida. Implicit și campionatul.

Grupul FANS s-a desființat, după doar cinci ani de activitate, în urma problemelor interne despre care n-am putut afla încă nimic. Rămășițele au format alt grup, Sectorul B. Însă, după doar un an, clubul a pus pentru ultima oară geană pe geană, fiind răpus de o grea boală economică: o erupție de datorii neplătite. Odată cu evenimentul ăsta s-a dus și galeria într-un loc în care torțele și fumigenele ard neîntrerupt. Așa le trebuie dacă înjură pe stadioane. (Peluza Oficială Kamikaze)

Pagina 2

Pagina 3

Pagina 4

La umbra noului stadion naţional, Lia Manoliu, pe aşa zisul teren de fotbal, Electroaparataj, Progresul şi Longevity s-au întâlnit, ieri, de la ora 16:00, în cea de-a patra etapă a Seriei I a Ligii a IV-a Bucureşti. Despărţite în clasament de un singur punct, întâlnirea dintre cele două echipe se anunţa una foarte interesantă, având în vedere diferenţa mare de vârstă dintre jucători. Aşa a şi fost, însă nu interesantă din punct de vedere fotbalistic, ci mai mult din cauza spectacolului oferit de fotbaliştii echipei Longevity şi a arbitrilor.

Totul a decurs aproape normal până la pauză. Scorul era 1-1 şi cea de-a doua parte promitea şi mai multe goluri. Chiar dacă au fost luaţi pe sus, încă din primul minut, prin intrări mai mult decât bărbăteşti, Progresul reuşise să deschidă scorul în chiar minutul 8. Daniel Stoian, masivul fundaş al “bancarilor”, a înscris în poarta goală din şase metri, după ce Iancu a respins în faţă o centrare de pe partea dreaptă. “Păcală”, după cum este poreclit de cei apropiaţi, a reuşit să marcheze la chiar primul său meci în noul sezon, în primele etape neputându-şi ajuta colegii din cauza unei accidentări.

Patronul a egalat după ce “Păcală” a deschis scorul

Zece minute au reuşit să-şi păstreze avantajul pe tabela de marcaj Progresul, atacantul Longevity-ului şi patronul echipei reuşind să restabilească egalitatea. Silea Marian a marcat cu un voleu, de la 15 metri, pe colţul lung. Mingea a muşcat pământul în faţa lui Şerbu şi a poposit în plasa laterală.

Arbitrul este ameninţat cu bătaia

Reveniţi de la cabine cu gânduri mari şi văzuţi conduşi din nou, oaspeţii au cedat psihic la o eroare a tuşierului şi au început să pună presiune pe arbitrii. Cuvintele grele, jocul dur şi lipsa de reacţie a centralului a condus jocul către victoria fotbaliştilor echipaţi în alb-negru. Totul a pornit de la faza golului doi al Progresului. O minge ieşită în aut şi nesemnalizată de tuşier a fost continuată şi Geană a marcat cu un şut identic golului lui Silea.

Oaspeţii ies de pe teren

Era minutul 55 şi oaspeţii au sărit asupra centralului. Totul a degenerat şi jucătorii de pe banca de rezerve au pătruns pe teren, la fel şi antrenorul Longevity-ulului. La indicaţiile tehnicianului, fotbaliştii au ameninţat cu retragerea de pe teren şi după două minute de indecizie au hotărât să reintre. Jocul a continuat, însă fără conducătorul de pe bancă, acesta fiind eliminat.

Circul a continuat atât de pe teren, cât şi din tribună. Înlocuit la pauză, patronul lui Longevity a luat loc într-un colţ al terenului de unde a început să-l apostrofeze pe central. Pe lângă cuvintele grele adresate acestuia, Marian Silea a început să ameninţe cu retragerea echipei din campionat. Presiunea exercitată i-a convenit de minune patronului, care pe final, văzut cu cele trei puncte, nu mai avea nicio problemă.

Jucătorii oaspeţi n-au mai ţinut cont de profesionalism şi în căutarea egalării erau hotărâţi să calce totul în picioare, doar jucau pe banii lor, după cum striga patronul. Faulturile grosolane au fost trecute cu vederea de centralul ameninţat cu bătaia şi jocul s-a mutat în careului Progresului. În ultimele 10 minute, “bancarii” n-au mai rezistat şi au încasat două goluri, pierzând toate cele trei puncte. Mai întâi, Doncea a restabilit egalitatea cu o lovitură de cap după o centrare venită dintr-un corner, ca mai apoi, la câteva minute, Marinuş să devieze în propria poartă un şut al oaspeţilor.

Din inamic numărul unu, “prieten”

La final, văzuţi cu toate cele trei punte, jucătorii şi oficialii echipei Longevity au trecut cu vedere peste ameninţările cu bătaia din timpul reprizei a doua şi înspre vestiare erau “prieteni” cu arbitrii. Progresul putea să nu se prezinte. Au fost victime sigure. Au căzut la mijloc într-un scandal în care nu erau implicaţi şi în care nu ar fi avut nicio şansă de câştig. Longevity obţine o victorie mânjită şi urcă până pe locul doi, cel puţin până azi.

Progresul Bucureşti – ASC Longevity 2-3
Stoian (8), Geană (55) / Silea (17), Doncea (83), Marinuş (87 – autog.)

Progresul: Şerbu – Iliuţă, D. Stoian, Marinuş, Oprea – Bg. Stoian, Ghiţă (cpt.), Badea, Gheorghiu – Geană, Dumitrescu (87 Astrenie)
Antrenor:  Gheorghe Olteanu

Longevity: Iancu – Slav, Dobre, C-tin. Ion (46 Ceparu), Hirtescu – D. Docuz, Rădulescu, Mitrea, Costea (51 Fl. Docuz) – M. Ştefan (87 Al. Şerban), Silea (cpt.)(46 Doncea)
Antrenor: Mihai Neacşu

Articol şi foto de Marius ANGHEL

Sursa: liga2.ro

Moare şi speranţa

Pentru Progresul Bucureşti, fostă FC Naţional, exilată şi uitată în liga a patra, nu se întrevede niciun viitor. Cu un lot format, în mare parte, din jucători născuţi după 1990, antrenată de un profesor de educaţie fizică şi fără o bază de pregătire adecvată, Progresul pare condamnată la uitare.

Despre o revenire în prim-planul fotbalului românesc nici nu poate fi vorba, iar puţinii fani care au mai rămas fideli sunt pe cale să se resemneze cu ideea că echipa lor de suflet va dispărea într-un mod nedemn. Progresul îşi dispută meciurile de acasă din Liga a IV-a la “umbra” noului stadion “Lia Manoliu”, pe terenul Electroaparataj. În contrast cu opulenţa investiţiei de peste 100 de milioane de euro, “bancarii” evoluează pe una dintre cele mai proaste suprafeţe de joc din Bucureşti. La fiecare pas făcut de fotbalişti se ridică nori denşi de praf din vegetaţia de izlaz care ţine loc de gazon. Echipa este pregătită de Gheorghe Olteanu, un profesor de educaţie fizică, iar jucătorii evoluează mai mult de plăcere. După două etape, Progresul e pe locul 10 în seria I, cu zero puncte şi cu doar un gol marcat.

“BNR mi-a cerut 40.000 de euro chirie pe lună”

Patronul Progresului, Bogdan Tohăneanu, deplânge soarta formaţiei sale şi susţine că face eforturi mari pentru a o ţine în viaţă. “Dau 75.000 de euro pe an din propriul buzunar pentru a ţine echipa. Sunt conştient că jucătorii nu au cele mai bune condiţii, dar nu prea am ce face. Jucăm pe Electroaparataj pentru că acolo ne permitem. Cei de la BNR mi-au cerut 40.000 de euro pe lună chirie pentru o bază sportivă care acum se află în paragină şi ea”, a spus Tohăneanu, după care a continuat: “Eu aş vrea să readuc echipa în Liga I, dar fără un partener solid din punct de vedere financiar e aproape imposibil. Deocamdată vrem să ne menţinem pe linia de plutire”.

150 de euro pe lună este salariul unui fotbalist la Progresul. Însă doar câţiva dintre jucători primesc aceşti bani. Restul joacă pe gratis

“Mi-ar plăcea să evoluăm pe noul stadion «Lia Manoliu», dar nu avem bani pentru aşa ceva”
Bogdan Tohăneanu, patron Progresul

articol scris de Florin ALBOIU şi Daniel REMEŞ

foto de Florin ALBOIU

Sursa: liga2.ro

“Am dormit în vestiar când eram junior la Progresul”

Fostul fotbalist al echipei Progresul, Marin Dună, este mâhnit că formaţia ale cărei culori le-a apărat timp de 16 ani a dispărut din fotbalul mare şi că mai activează acum doar la nivelul Ligii a IV-a, unde este ţinută în viaţă de avocatul Bogdan Tohăneanu.

Actualul antrenor a declarat că Progresul a fost pentru el a doua casă şi a povestit că a dormit chiar în vestiar, în timpul junioratului.

“Progresul este în viaţă, în Liga a IV-a, unde joacă pe un teren închiriat, la Coresi, pe lângă Casa Presei Libere. Este ţinut în viaţă de Bogdan Tohăneanu, un băiat cu inima mare. Toată lauda pentru dânsul că face acest lucru. Eu şi puţinii fani care sunt acum sperăm ca Progresul va reînvia, măcar să ajungă până în Liga a III-a şi după aceea vom mai vedea. Baza e cea mai mare problemă, pentru că dacă rămânea pe baza de la Cotroceni, chiar şi în Liga a III-a, ar fi fost altceva. Am petrecut 16 ani la Progresul şi vreo 300 de meciuri numai la prima ligă. A fost practic a doua mea casă. Am dormit chiar şi în vestiar, la începuturi, pe când eram la juniori” , a declarat Marin Dună.

22 ianuarie 2010

Un lucru care rar se vede printre suporterii echipelor din România, a avut loc pe un teren banal, la un meci din liga a patra bucureşteană. Aici suporterii Progresului au oferit un spectacol de care jucătorii din teren nu au mai avut, probabil, parte de pe vremea când clubul evolua în Divizia A.

Chiar dacă Progresul le-a oferit câteva dezamăgiri, retrogradând mai întâi în liga a doua şi pe urmă fiind desfinţată, suporterii au rămas alături de echipă. Clubul a fost prea mare pentru a muri, astfel că în această vară a reapărut în peisajul fotbalului bucureştean, iar la ultimul meci din turul de campionat dintre Sportul II Studenţesc şi Progresul, încheiat cu o remiză albă, suporterii au oferit un show ca în Liga I, au aprins torţe şi au scandat încontinuu numele echipei favorite.

Nu, nu este un meci de juniori, aşa cum poate ai fi tentat să crezi la prima vedere, văzându-i pe aceşti copii. Este o partidă contând pentru campionatul de seniori al Municipiului Bucureşti, Seria I, Liga a IV-a, fosta “Onoare”. Iar băieţii îmbrăcaţi în bleu-albastru evoluează sub numele unei echipe care a făcut istorie în fotbalul românesc: Progresul!

Criza economică şi pretenţiile BNR au fost fatale
Da, aici au ajuns să joace urmaşii lui Oaidă şi ai lui Mateianu. Deşi cu mari probleme financiare, “bancarii” s-au mai târât până astă-primăvară cum au putut, fiind una dintre formaţiile de frunte ale Ligii a II-a. Două neprogramări consecutive, cu Dunărea Giurgiu şi Concordia Chiajna, au însemnat începutul sfârşitului.
Fostul patron, Dodu, lovit de criză, n-a mai putut plăti datoriile nici către jucători, nici către Banca Naţională, proprietara arenei din Cotroceni, 40.000 de euro pe lună! BNR a evacuat echipa, iar de Progresul s-a ales praful şi pulberea. Din candidați la promovarea în Liga I, “bancarii” s-au transformat în niște fantome.

Speranţa moare ultima
Câteva luni nu s-a mai ştiut nimic de echipa asta. Mulţi o dădeau ca şi desfiinţată. În vară, însă, un fost ziarist – acum avocat -, Bogdan Tohăneanu, i-a strâns pe antrenorii grupelor de copii din club şi le-a comunicat că va prelua aceste grupe, cu tot cu ei, iar juniorii mari vor evolua şi în Liga a IV-a, sub denumirea de FC Progresul. Doar trei grupe au plecat definitiv de la club, luate de antrenorul Ilie Rontea, cel care a fondat “Pro Progresul Ilie Rontea”!

Puştii ăştia, care înoată acum în bălţile formate pe teren şi plini de noroi până la gât, sunt născuţi în 1991 şi 1992. Sunt prea cruzi pentru terenurile astea imposibile şi, uneori, pentru nişte adversari obişnuiţi să atace de la brâu în sus.

Antrenorii Dan Păun şi Teodor Beldie stau în permanenţă cu gura pe ei, încercând să le dea mai mult curaj, dar şi ei sunt conştienţi că e un război pierdut din start: “Anul ăsta n-avem nicio şansă, dar la anul, când se mai coc, cu siguranţă vom defila spre Divizia C!”, spune “principalul” Păun. Momentan, gruparea se află pe locul 7, din 12 echipe, în seria sa.

Se antrenează pe unde apucă
Aici, pe Coresi, joacă însă doar meciurile oficiale. Rareori se lipesc de câte un antrenament, pentru că suma solicitată pentru închiriere e una destul de mare. Noroc că antrenorul este şi lector la o universitate bucureşteană şi îi mai bagă pe terenul respectivei instituţii. Asta cât o mai merge!
Nici cu celelalte grupe, mai mici, lucrurile nu stau diferit. Fiecare – pe unde apucă şi cât apucă. Adică, unii – pe undeva, pe un teren situat pe Şoseaua Măgurele. Alţii, pe la Voinicelul, iar cei mai mici, prin curtea câte unui liceu sau a unei şcoli.

Greutăţile de acum, comparabile cu cele din anii ’80
E greu, o spun toţi, dar important este că speranţă încă există. Vorba unuia dintre tehnicieni: “Am mai trecut noi prin clipe grele în anii 80, când ne-au luat cei de la Victoria tribunele şi le-au dus în «Ştefan cel Mare», sau când am jucat prin «C» şi eram Progresul-Vulcan. Clubul ăsta o să renască, pentru că nu-l lasă trecutul să moară!”.

Palmaresul a rămas la vechea societate
Pentru a putea prelua echipa în vară şi a o înscrie în campionat, noul patron, Bogdan Tohăneanu, a trebuit să-i schimbe denumirea din SC FC Progresul în AS FC Progresul. Practic, asta înseamnă că e o echipă nou-înfiinţată. Palmaresul a rămas la vechiul patron şi la vechea societate, dar poate fi răscumpărat în timp. În ceea ce priveşte vechea SC, aceasta a intrat în procedură de faliment. Procesul se anunţă unul de durată. Deocamdată, SC FC Progresul mai există doar în acte şi nu a fost radiată pentru că pe vechea denumire trebuie să se mai primească nişte sume de bani din diferite transferuri efectuate în timp către alte cluburi, numele cel mai cunoscut de pe această listă fiind al fostului internaţional de tineret Ovidiu Herea, trecut în vara anului 2008 la Rapid.

Galerie şi în “D”!
Identificată de mulţi drept echipa suporterilor trecuţi de prima tinereţe, Progresul are parte şi în Liga a IV-a de susţinerea fanilor de toate vârstele. La fiecare meci, indiferent că echipa joacă acasă sau în deplasare, în tribune este prezentă şi galeria, alcătuită acum în cea mai mare parte din studenţi, care se manifestă atât vocal, cât şi, uneori, prin spectacole pirotehnice! De asemenea, la fiecare meci ei afişează pe garduri bannere în culorile clubului, bleu-albastru.

Ce înseamnă Progresul

- Club înfiinţat în anul 1944

- Câştigătoare a Cupei României în 1960

- Finalistă a Cupei României în 1958, 1997, 2003, 2006

- Vicecampioană a României în 1956, 1996, 1997, 2002

- Aici au crescut sau au evoluat internaţionali ca Viorel Mateianu, Nicolae Oaidă, Alexandru Caricaş, Dudu Georgescu, Mircea Sandu, Aurel Beldeanu, Gino Iorgulescu, Liviu Ciobotariu

“Echipa asta este ambiţia mea. O duc cât pot!”
Bogdan Tohăneanu are 37 de ani şi este avocat de meserie. Între anii 1996 şi 1999, în timpul facultăţii, a cochetat cu presa sportivă, lucrând la “Sport Plus” şi “Sport XXI”. Este legat de fotbal şi prin faptul că este avocatul lui Cristiano Bergodi în litigiul cu Steaua. Acum, fostul ziarist finanţează echipa Progresul.

-Domnule Tohăneanu, de unde şi până unde aţi ajuns patron la Progresul?
-Ei, patron! Deocamdată nu este decât o formaţie de Divizia D. Ce-o fi mai încolo, vom vedea… Cert este că a fost o ambiţie personală să nu las echipa asta să dispară, să moară. Eu sunt prieten cu Costi Iacov (n.r. – fost patron al “bancarilor”) şi, mergând la meciurile lor, m-am ataşat de băieţi, de echipă. Dar şi după ce a cedat Iacov echipa am mers la stadion. Anul trecut, la ultimul meci din tur, cu Sportul Studenţesc, fostul patron, Dodu, mi-a zis că el pune lacătul pe club, că nu mai are bani. Am adus eu bani de acasă, vreo 10.000 de euro, şi le-am achitat băieţilor restanţele financiare. Apoi, în primăvară, în trei luni am mai scos, tot din buzunarul meu, 60.000 de euro. Degeaba, ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat…
-Aşa bine se câştigă din avocatură?
-Se câştiga! Acum nu mai e aşa.

“Cei de la BNR sunt contabili”
-Care sunt planurile de viitor?
-Eu vreau să urcăm iar unde am fost. La anul, dacă treaba merge bine, poate cumpărăm un loc în “C”. Nu ştiu… Să vedem şi în funcţie de bani, de cine mai vine lângă mine să investească, pentru că singur n-am cum să merg foarte departe.
-Cât vă costă acum ca să ţineţi echipa?
-Acum, 3.000-4.000 de euro lunar, bani în care intră salariile antrenorilor, baremurile arbitrilor, închirierea terenurilor.
-Dar vine cineva lângă dumneavoastră?
-Poate vine Iacov, dacă îşi scoate şi el banii din investiţiile imobiliare, că vedeţi cât a căzut piaţa. Mai am un prieten italian care vrea şi el să investească, mai sunt şi alţii…
-Dar stadion tot n-aveţi…
-N-avem, dacă aşa au vrut cei de la BNR! Oamenii ăia n-au nicio treabă cu fenomenul sportiv, ei sunt contabili, nu ştiu decât cifre. Ies cifrele cum şi cât vor ei, OK! Nu ies, îţi întorc spatele! Arena din Cotroceni stă pustie, nu joacă nimeni acolo, dar ce vreţi, aşa gândesc ei că trebuie procedat. Recent, primarul din Fundulea ne-a chemat să jucăm la ei, că ne pune stadionul gratis la dispoziţie, dar parcă nu ar fi locul nostru acolo, noi suntem Progresul Bucureşti, nu Progresul Fundulea!

Antrenorii de la copii, neplătiţi un an!
Pe lângă grupele de jucători născuți în 1991 şi 1992, care evoluează atât în campionatul de seniori al Municipiului Bucureşti, cât şi în cel de juniori republicani, AS FC Progresul mai are în componență și grupe de puști cu vârste până în 7 ani!

Până la 14 ani, micuţii trebuie să apeleze la părinţi pentru a-şi cumpăra echipament şi mingi. În plus, li se percepe o taxă lunară de 50 de lei. La cei mai mici, antrenor este fostul internaţional Bruno Grigore, de la Sportul Studenţesc. El a dezvăluit – confirmat şi de ceilalţi – că “până în vara asta, un an nu am văzut niciun ban, noi, antrenorii de la copii şi juniori! Când mergeam la vechiul patron, ne spunea că n-are de unde să ne dea, ce să facă? După ce-a venit Tohăneanu şi am luat primii bani, când m-am dus acasă cu 13 milioane şi i-am pus soţiei în mână, să moară de inimă! Credea că i-am furat de undeva, săraca, dacă eu de un an nu mai adusesem un leu acasă!”.

Sursa: ProSport.ro

Deasupra Bucureştiului, cerul încruntat şi plumburiu, care parcă priveşte duşmănos fotbalul de dedesubt, trimite cu o mână ploaia şi cu alta vântul, pentru a se prăvăli asupra unei mulţimi de oameni zgribuliţi, adunaţi pe un maidan din cartierul Pajura.

Progresul, sau ce a mai rămas din echipa care în urmă cu câteva sezoane juca finala Cupei României, întâlneşte pe teren propriu pe FC Chitila. Bucureştenii, cu un lot format din puşti de 17-18 ani, vicecampioni naţionali în urmă cu patru ani, fac cu greu faţă terenului îmbibat cu apă, o adevărată orezărie.

Din tribunele mici de fier ruginit, câteva zeci de suporteri zgribuliţi urmăresc cum “bancarii” se scufundă în noroiul cleios, şi la propriu, şi la figurat, la fiecare gol al adversarilor. A fost 0-3 la final, dar totul a început în pauza sezonului 2008-2009, când, deşi echipa se afla pe locul secund în Liga a 2-a, unul promovabil, clubul a intrat în imposibilitate de plată.

“Existau restanţe către jucători, nu se puteau plăti utilităţile, iar Banca Naţională a pus cireaşa pe tort, după ce într-o perioadă scurtă a trecut la o chirie pentru stadion de la 800 de dolari la 40.000 de euro pe lună. Domnul Dodu a renunţat la SC FC Progresul Bucureşti, care a intrat în faliment”, spune Daniel Păun, actualul antrenor al Progresului.

După ce echipa s-a desfiinţat, Bogdan Tohăneanu, avocat şi suporter vechi al “bancarilor”, a fost de acord să suporte cheltuielile pentru o echipă de liga a patra, doar pentru a nu se pierde numele de Progresul. Singurii care l-au mai ajutat au fost Cornel Dinu, ex-preşedinte al grupării, şi Marin Dună, atacant în vremurile de glorie. Unde sunt ceilalţi “bancari”?

La fel ca Poli Timişoara
Situaţia în care se află Progresul e asemănătoare cu cea a celor de la Poli Timişoara. Foloseşte emblema, numele, culorile şi palmaresul vechii echipe, deşi, după ceea ce se găseşte în acte, nu e vorba de acelaşi club.

Spre deosebire de susţinătorii bănăţenilor, care au renegat trupa lui Zambon, fanii Progresului au rămas alături şi, aşa puţini cum sunt, o încurajează la fiecare meci. Progresul şi vechea Poli Timişoara sunt colege în Liga a patra bucureşteană, în serii diferite.

Sursa: http://libertatea.ro/stire/progres-in-noroi-262061.html

Cu datorii fata de angajati si fata de fotbalisti, sanctionata de FRF si UEFA si cu chiria stadionului neplatita, Progresul Bucuresti, supranumita echipa “bancarilor”, a ajuns sa fie sacrificata tocmai de institutia care infiintase clubul in urma cu peste 60 de ani, Banca Nationala a Romaniei.

Totul a inceput in al doilea razboi mondial, cand alertata de bombardamentul aviatiei americane asupra Bucurestiului la 4 aprilie 1944 conducerea Bancii Nationale a Romaniei a hotarat ca Serviciul de Fabricatie a Biletelor Bancare, ce avea pe atunci importantul rol de a asigura permanent masa monetara in conditiile de inflatie generate de razboi, sa fie stramutat la Rasinari.

“Foarte curand utilajele necesare, salariatii care le deserveau si familiile lor ajungeau la Rasinari. Imediat dupa instalare domnii Traian Patrascu si Nicolae Pop au luat o initiativa laudabila si cu sprijinul unor tineri tipografi mari iubitori ai fotbalului au infiintat la 10 mai 1944 Echipa BNR Bucuresti, bunica actualei FC Progresul Bucuresti“, scrie Valentin Caltut, in cartea “Fotbal in Parcul cu Platani“.

Terenul pe care se afla Complexul Sportiv Cotroceni a fost donat prin decret in decembrie 1865 de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza Societatii si Dare de Semn, aceasta avand sa fie prima grupare cu caracter sportiv din Romania.

Locul unde a luat nastere prima societate sportiva a fost luat cu asalt, la 7 aprilie 2009, de catre jandarmi si executori judecatoresti.

“In ultima zi, jandarmii au venit la sediul clubului si ne-au spus sa plecam. Cei care iesisera din cladire nu mai puteau sa intre. Asa ca, daca vroiam sa mai scoatem cate ceva de acolo trebuia sa scoatem pe geam, eu eram inauntru, altcineva era afara si-i pasam ghivecele de flori, cupele si ce mai ramasese pe acolo”, a povestit crainicul stadionului George Predut.

Oamenii se asteptau, dar nu credeau ca va fi atat de rau. “In ultima saptamana se stia suta la suta de ziua in care urma sa se termine totul . Era o atmosfera grea, apasatoare, ca la o inmormantare. Am vazut marea majoritate a angajatilor care aveau zilnic lacrimi in ochi, lacrimi pe care incercau sa le ascunda. Sincer, lacrimi am avut si eu, in suflet”, a povestit si portarul Radu Sardescu, ultimele zile petrecute in Cotroceni.

De un an jumatate in tricoul echipei din Parcul cu Platani, Sardescu a spus ca incertitudinea plana inca din iarna, de la terminarea turului. “Dar nu a crezut nimeni ca se va ajunge aici”.

Conducerea clubului a fost evacuata, iar jandarmii au preluat, treptat, controlul intregii baze sportive.

Evacuarea echipei din Cotroceni putea fi evitata. “Conducerea se putea opune executarii. Era intr-adevar un ordin judecatoresc, insa era dat de prima instanta, si nu unul definitiv. Existau cai de atac ale deciziei, se pare ca cei din conducerea clubului nu s-au interesat prea mult de aceste aspecte”, a spus un fost angajat.

Daca in 97-98 echipa platea o chirie lunara de 900 de dolari pentru stadion, din anul 2000 BNR a inceput sa perceapa o chirie din ce in ce mai mare, ajungandu-se in sezonul 2007-2008 la 40.000 de euro. Problemele financiare ale echipei Progresul au aparut inca din august 2008, cand fotbalul romanesc nu era sub spectrul crizei economice, atat de des invocata ca scuza in ultimul timp.

Salariile fotbalistilor si ale angajatilor clubului nu au mai fost platite de mai mult de sapte luni. Doar in ianuarie si februarie acestia au primit o parte din banii cuveniti.

A fost inceputul sfarsitului dupa 65 de ani de istorie, timp in care mari fotbalisti au jucat la Progresul, de la Ozon la, Mateianu, Oaida sau Dudu Georgescu.

Unii fotbalisti au crezut pana in ultimul moment ca echipa va renaste. “Progresul a fost ceva aparte, atmosfera de acolo nu se poate compara cu nimic, era ceva special. Si ce e si mai trist e ca in ultimul an se nastea sau se nascuse acolo o mare echipa! O echipa cu care toti progresistii se mandreau si in care isi puneau mari sperante. Eram un grup unit, baieti de mare caracter. Chiar spunea un suporter mai in varsta, ca asemenea echipa nu a mai fost la Progresul de zeci de ani, cam de pe vremea lui Oaida, marea legenda a echipei”, a spus Radu Sardescu.

Pe langa fotbalistii de legenda, ceea ce a dat savoare acestei echipe au fost suporterii. Progresul nu a fost una dintre echipele care se pot lauda cu foarte multi, comparativ cu rivalele din Bucuresti. Insa cei care au sustinut echipa din Parcul cu Platani erau altfel.

Pe vremuri, Progresul era echipa iubita de actori, de mica burghezie, de artisti. Isi sustineau echipa cu frenezie si distinctie in acelasi timp, o combinatie ciudata, greu de imaginat pe un stadion de fotbal.

Cristian Oanta, un suporter in varsta de 50 de ani, spune fara ocolisuri ca “Progresul a fost aerul, lumina si viata sa”, lucru poate greu de inteles de catre cei mai putin atasati de acest sport. Isi aduce aminte cum, in 1971 pe stadionul Republicii, Progresul invingea pe SN Oltenita cu scorul de 1-0. Era primul meci pe care il vedea pe viu cu echipa de care se indragostise de putin timp. Mai exact, in ultima etapa din returul campionatului 1970-1971, “cand de fapt echipa noastra a si retrogradat”, isi aminteste Cristian.

Pasiunea avea si un mic substrat politic. “Progresul nu a fost protejata niciunui minister“. Si inca unul estetic: “Bleu-albastru sunt niste culori care te linistesc, nu te irita!”

Meciurile din cupele europene, victoriile asupra granzilor din Liga I, Dinamo, Steaua si Craiova, fotbalisti precum Tevi, Pena, Ciugarin sau Niki Dumitriu, dar si ultima echipa dinaintea desfiintarii sunt tot atatea motive care-l fac pe Cristian Oanta sa ramana cu Progresul in suflet.

La 17 ani, George Predut a prins prea putin din vremurile de glorie, ultima mare performanta, un loc doi in campionat, acum sapte ani. Insa astepta noi succese. “Progresul m-a influentat, m-a ridicat, m-a facut fericit. E o parte din viata mea. De cand ma stiu nu am conceput sa tin cu o alta echipa. Progresul, FC National pe-atunci, ma reprezenta cel mai bine, era tot ce puteam sa vreau de la echipa. Suporteri din cei mai buni si sufletisti, echipa era aproape de mine, echipa cartierului, si avea aerul acela, nespecific fotbalului de la noi, eram diferiti, si nu in ultimul rand culorile, care erau unice”, a povestit el.

Pentru Vlad Spasinovici, un alt suporter al bancarilor, Progresul reprezinta echipa care l-a atras cand era copil. “Prima data am mers la un meci al Progresului in primavara lui 2006, la meciul cu Farul din semifinalele Cupei Romaniei, terminat 4-1. M-a impresionat atmosfera de la stadion si mai ales jocul Progresului, pe atunci numit FC National”, povesteste tanarul de 18 ani.

Fascinat de trecutul gruparii, “ce nu poate fi comparat cu trecutul comunist al Stelei si al lui Dinamo, de traditia, istoria, faptul ca mereu aceasta echipa a trebuit sa infrunte vremuri si situatii grele create de catre “marile echipe” si nu in ultimul rand de suporterii si calitatea acestora”, Vlad spune ca perioada 2001-2006, reprezinta cele mai frumoase amintiri legate de gruparea bancara. “Am avut o echipa cu care puteam castiga cateva trofee, din pacate nu s-a vrut acest lucru de catre anumite persoane importante”, afirma insa cu amaraciune, fanul Progresului.

Ultima oara, echipa a purtat numele Progresul. Pana atunci, a avut alte noua nume, in cele sase decenii. Primul meci a fost un amical, la 22 iunie 1944, cand BNR Bucuresti a infruntat Universitatea Cluj. Refugiata la Sibiu din cauza Diktatului de la Viena, gruparea clujeana a fost invinsa de echipa care se nascuse cu mai putin de doua luni in urma. Un an mai tarziu, disputa primul sau meci oficial, BNR Bucuresti – Zimmer Bucuresti 5-0, in Campionatul districitual al Capitalei.

In urmatoarele zeci de ani, Progresul a terminat de patru ori pe locul doi in campionat. A castigat o data Cupa Romaniei, in 1960, cea mai mare reusita din istoria clubului. Inaintea desfiintarii, era in liga a doua, pe locul doi. Daca rezista cu banii, ar fi putut promova in primul esalon.

De cateva saptamani insa, urmele acestei istorii au fost sterse cu totul. Fotbalistii isi cauta locuri in alte echipe, cei o suta de angajati isi asteapta cartile de munca, iar copiii care jucau pe terenurile de la Progresul nu mai au centru de pregatire.

Ramasi fara echipa, unii suporteri, printre care si Cristian Oanta, sustinator al echipei de 38 de ani, isi pastreaza, totusi, speranta: “Cu siguranta Progresul va reveni, nu conteaza de unde si nici cine va reinvia spiritul bancar!”.

Articol de Andreea Patru

Sursa: Front News