In timp ce lumea fotbalului il plangea pe arestatul Gigi Becali, undeva, in selectul cartier Cotroceni, se petrecea un fapt trecut neobservat: clubul de fotbal Progresul era desfiintat. Cu jandarmi si executori judecatoresti. Aceasta este povestea ultimei zile dintr-o istorie inceputa in al doilea razboi mondial si ajunsa la ultima scena: cea a trofeelor scoase in graba din baza evacuata pentru neplata datoriilor.
Cu datorii fata de angajati si fata de fotbalisti, sanctionata de FRF si UEFA si cu chiria stadionului neplatita, Progresul Bucuresti, supranumita echipa “bancarilor”, a ajuns sa fie sacrificata tocmai de institutia care infiintase clubul in urma cu peste 60 de ani, Banca Nationala a Romaniei.
Totul a inceput in al doilea razboi mondial, cand alertata de bombardamentul aviatiei americane asupra Bucurestiului la 4 aprilie 1944 conducerea Bancii Nationale a Romaniei a hotarat ca Serviciul de Fabricatie a Biletelor Bancare, ce avea pe atunci importantul rol de a asigura permanent masa monetara in conditiile de inflatie generate de razboi, sa fie stramutat la Rasinari.
“Foarte curand utilajele necesare, salariatii care le deserveau si familiile lor ajungeau la Rasinari. Imediat dupa instalare domnii Traian Patrascu si Nicolae Pop au luat o initiativa laudabila si cu sprijinul unor tineri tipografi mari iubitori ai fotbalului au infiintat la 10 mai 1944 Echipa BNR Bucuresti, bunica actualei FC Progresul Bucuresti“, scrie Valentin Caltut, in cartea “Fotbal in Parcul cu Platani“.
Terenul pe care se afla Complexul Sportiv Cotroceni a fost donat prin decret in decembrie 1865 de catre domnitorul Alexandru Ioan Cuza Societatii si Dare de Semn, aceasta avand sa fie prima grupare cu caracter sportiv din Romania.
“Am scos cupele pe geam”
Locul unde a luat nastere prima societate sportiva a fost luat cu asalt, la 7 aprilie 2009, de catre jandarmi si executori judecatoresti.
“In ultima zi, jandarmii au venit la sediul clubului si ne-au spus sa plecam. Cei care iesisera din cladire nu mai puteau sa intre. Asa ca, daca vroiam sa mai scoatem cate ceva de acolo trebuia sa scoatem pe geam, eu eram inauntru, altcineva era afara si-i pasam ghivecele de flori, cupele si ce mai ramasese pe acolo”, a povestit crainicul stadionului George Predut.
Oamenii se asteptau, dar nu credeau ca va fi atat de rau. “In ultima saptamana se stia suta la suta de ziua in care urma sa se termine totul . Era o atmosfera grea, apasatoare, ca la o inmormantare. Am vazut marea majoritate a angajatilor care aveau zilnic lacrimi in ochi, lacrimi pe care incercau sa le ascunda. Sincer, lacrimi am avut si eu, in suflet”, a povestit si portarul Radu Sardescu, ultimele zile petrecute in Cotroceni.
De un an jumatate in tricoul echipei din Parcul cu Platani, Sardescu a spus ca incertitudinea plana inca din iarna, de la terminarea turului. “Dar nu a crezut nimeni ca se va ajunge aici”.
Conducerea clubului a fost evacuata, iar jandarmii au preluat, treptat, controlul intregii baze sportive.
Evacuarea echipei din Cotroceni putea fi evitata. “Conducerea se putea opune executarii. Era intr-adevar un ordin judecatoresc, insa era dat de prima instanta, si nu unul definitiv. Existau cai de atac ale deciziei, se pare ca cei din conducerea clubului nu s-au interesat prea mult de aceste aspecte”, a spus un fost angajat.
Daca in 97-98 echipa platea o chirie lunara de 900 de dolari pentru stadion, din anul 2000 BNR a inceput sa perceapa o chirie din ce in ce mai mare, ajungandu-se in sezonul 2007-2008 la 40.000 de euro. Problemele financiare ale echipei Progresul au aparut inca din august 2008, cand fotbalul romanesc nu era sub spectrul crizei economice, atat de des invocata ca scuza in ultimul timp.
Salariile fotbalistilor si ale angajatilor clubului nu au mai fost platite de mai mult de sapte luni. Doar in ianuarie si februarie acestia au primit o parte din banii cuveniti.
Suporterii unei echipe “altfel”
A fost inceputul sfarsitului dupa 65 de ani de istorie, timp in care mari fotbalisti au jucat la Progresul, de la Ozon la, Mateianu, Oaida sau Dudu Georgescu.
Unii fotbalisti au crezut pana in ultimul moment ca echipa va renaste. “Progresul a fost ceva aparte, atmosfera de acolo nu se poate compara cu nimic, era ceva special. Si ce e si mai trist e ca in ultimul an se nastea sau se nascuse acolo o mare echipa! O echipa cu care toti progresistii se mandreau si in care isi puneau mari sperante. Eram un grup unit, baieti de mare caracter. Chiar spunea un suporter mai in varsta, ca asemenea echipa nu a mai fost la Progresul de zeci de ani, cam de pe vremea lui Oaida, marea legenda a echipei”, a spus Radu Sardescu.
Pe langa fotbalistii de legenda, ceea ce a dat savoare acestei echipe au fost suporterii. Progresul nu a fost una dintre echipele care se pot lauda cu foarte multi, comparativ cu rivalele din Bucuresti. Insa cei care au sustinut echipa din Parcul cu Platani erau altfel.
Pe vremuri, Progresul era echipa iubita de actori, de mica burghezie, de artisti. Isi sustineau echipa cu frenezie si distinctie in acelasi timp, o combinatie ciudata, greu de imaginat pe un stadion de fotbal.
Cristian Oanta, un suporter in varsta de 50 de ani, spune fara ocolisuri ca “Progresul a fost aerul, lumina si viata sa”, lucru poate greu de inteles de catre cei mai putin atasati de acest sport. Isi aduce aminte cum, in 1971 pe stadionul Republicii, Progresul invingea pe SN Oltenita cu scorul de 1-0. Era primul meci pe care il vedea pe viu cu echipa de care se indragostise de putin timp. Mai exact, in ultima etapa din returul campionatului 1970-1971, “cand de fapt echipa noastra a si retrogradat”, isi aminteste Cristian.
Pasiunea avea si un mic substrat politic. “Progresul nu a fost protejata niciunui minister“. Si inca unul estetic: “Bleu-albastru sunt niste culori care te linistesc, nu te irita!”
Meciurile din cupele europene, victoriile asupra granzilor din Liga I, Dinamo, Steaua si Craiova, fotbalisti precum Tevi, Pena, Ciugarin sau Niki Dumitriu, dar si ultima echipa dinaintea desfiintarii sunt tot atatea motive care-l fac pe Cristian Oanta sa ramana cu Progresul in suflet.
La 17 ani, George Predut a prins prea putin din vremurile de glorie, ultima mare performanta, un loc doi in campionat, acum sapte ani. Insa astepta noi succese. “Progresul m-a influentat, m-a ridicat, m-a facut fericit. E o parte din viata mea. De cand ma stiu nu am conceput sa tin cu o alta echipa. Progresul, FC National pe-atunci, ma reprezenta cel mai bine, era tot ce puteam sa vreau de la echipa. Suporteri din cei mai buni si sufletisti, echipa era aproape de mine, echipa cartierului, si avea aerul acela, nespecific fotbalului de la noi, eram diferiti, si nu in ultimul rand culorile, care erau unice”, a povestit el.
Pentru Vlad Spasinovici, un alt suporter al bancarilor, Progresul reprezinta echipa care l-a atras cand era copil. “Prima data am mers la un meci al Progresului in primavara lui 2006, la meciul cu Farul din semifinalele Cupei Romaniei, terminat 4-1. M-a impresionat atmosfera de la stadion si mai ales jocul Progresului, pe atunci numit FC National”, povesteste tanarul de 18 ani.
Fascinat de trecutul gruparii, “ce nu poate fi comparat cu trecutul comunist al Stelei si al lui Dinamo, de traditia, istoria, faptul ca mereu aceasta echipa a trebuit sa infrunte vremuri si situatii grele create de catre “marile echipe” si nu in ultimul rand de suporterii si calitatea acestora”, Vlad spune ca perioada 2001-2006, reprezinta cele mai frumoase amintiri legate de gruparea bancara. “Am avut o echipa cu care puteam castiga cateva trofee, din pacate nu s-a vrut acest lucru de catre anumite persoane importante”, afirma insa cu amaraciune, fanul Progresului.
Scurt istoric
Ultima oara, echipa a purtat numele Progresul. Pana atunci, a avut alte noua nume, in cele sase decenii. Primul meci a fost un amical, la 22 iunie 1944, cand BNR Bucuresti a infruntat Universitatea Cluj. Refugiata la Sibiu din cauza Diktatului de la Viena, gruparea clujeana a fost invinsa de echipa care se nascuse cu mai putin de doua luni in urma. Un an mai tarziu, disputa primul sau meci oficial, BNR Bucuresti – Zimmer Bucuresti 5-0, in Campionatul districitual al Capitalei.
In urmatoarele zeci de ani, Progresul a terminat de patru ori pe locul doi in campionat. A castigat o data Cupa Romaniei, in 1960, cea mai mare reusita din istoria clubului. Inaintea desfiintarii, era in liga a doua, pe locul doi. Daca rezista cu banii, ar fi putut promova in primul esalon.
De cateva saptamani insa, urmele acestei istorii au fost sterse cu totul. Fotbalistii isi cauta locuri in alte echipe, cei o suta de angajati isi asteapta cartile de munca, iar copiii care jucau pe terenurile de la Progresul nu mai au centru de pregatire.
Ramasi fara echipa, unii suporteri, printre care si Cristian Oanta, sustinator al echipei de 38 de ani, isi pastreaza, totusi, speranta: “Cu siguranta Progresul va reveni, nu conteaza de unde si nici cine va reinvia spiritul bancar!”.
Articol de Andreea Patru
Sursa: Front News
DIN PRESĂ, ISTORIE
Cotroceni, Progresul
“Am dormit în vestiar când eram junior la Progresul”
Vineri după-amiază, terenul Coresi, undeva în spatele Casei Presei Libere. Plouă de rupe, iar terenul, şi aşa cu o mulţime de denivelări, se umple rapid de bălţi. La fluierul arbitrului, 11 puşti îmbrăcaţi în tricouri bleu-albastre salută cele câteva zeci de spectatori. Se pregătesc de meciul cu FC Chitila, din Liga a IV-a.
După cum anunţau ieri, aproximativ 30 de suporteri ai Progresului au fost prezenţi duminică la antrenamentul echipei. Dotaţi cu două bannere, aceştia au dorit să le arate jucătorilor că sunt şi vor fi alături de ei şi de echipă indiferent ce se va întâmpla. Nu au trecut cu vederea nici jucătorii care au rămas în ciuda crizei pe care o traversează echipa.
Comentarii recente